Specialist/ă în comunicare

Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Oraș: Chișinău
Studii: Universitate
Experiența de munca: Posibil fără experiență
Salariu: Nespecificat
Program de muncă: Full-time
Locul de muncă: În locația angajatorului
Centrul de Resurse Juridice din Moldova caută să angajeze un Specialist/Specialistă în Comunicare. Contractul individual de muncă este full time, pe o perioadă nedeterminată.

Principalele sarcini ale Specialistului/ei în comunicare țin de sporirea vizibilității Asociației în mediul online, gestionarea și dezvoltarea paginii web și a conturilor de pe rețelele de socializare ale Asociației, asigurarea respectării regulilor de branding și implementarea planurilor și a strategiei de comunicare, printre altele.

Căutăm o persoană cu studii superioare, preferabil în domeniul jurnalismului și al comunicării, care cunoaște limba română la nivel fluent și are cunoștințe bune de limba engleză. Cunoașterea altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj.

Cunoștințele în domeniul justiției și drepturilor omului, activismul civic și experiența anterioară în funcții similare constituie un avantaj. Experiența de muncă în domeniu constituie un avantaj, dar nu este obligatorie.

Printre abilitățile căutate se numără cunoașterea la nivel avansat a MS Office, Windows și abilități avansate de navigare pe internet, bune abilități de comunicare internă și externă, prezentare, planificare și organizare și capacitatea de a lucra independent, în echipă și sub presiune.

Persoanele care corespund cerințelor menționate mai sus sunt încurajate să expedieze prin e-mail o scrisoare de motivare și CV-ul actualizat, care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință, până la 20 februarie 2022, ora 13.00, la adresa: applications@crjm.org.

Vă încurajăm să citiți întreaga descriere a jobului plus proiectul fișei de post accesând linkul următor: https://crjm.org/wp-content/uploads/2023/02/2023-02-01_Anunt-si-fisa-de-post-Specialist-in-Comunicare_upd.pdf

Selectarea candidatului/candidatei va fi făcută în baza analizei CV-ului și a scrisorii de motivare depusă, urmată de proba scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obținute prin expedierea unui e-mail la aceeași adresă.

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/o candidat/ă în cazul în care dosarele primite sau candidații nu vor corespunde cerințelor sale.

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamentele discriminatorii, consolidând astfel capacitatea organizațională. Toate persoanele calificate sunt încurajate să aplice. Nu tratăm diferit persoanele în funcție de etnie, gen, religie, orientare sexuală, dizabilitate, culoarea pielii, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
Atașează CV-ul CV de pe site
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Ai un CV pe site? Intră
Trimite CV-ul

Alegeți jobul

Adaugă o scrisoare de intenție
Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost trimis cu succes! 🥳
Închide