Anunțul a expirat sau angajatul a fost găsit.
Specialist în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor
Agenţia de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru)

10 februarie 2014

Ialoveni
Condiţiile de participare la concurs:

Cetățean al Republicii Moldova
Studii superioare în inginerie și management în construcții ;
Cunoaşterea calculatorului la un nivel avansat;
Experienţă de lucru în inginerie și management construcții de minim 3 ani;
Cunoaşterea limbilor română și rusă. Cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj;
Abilități de verificare a calității elementelor de construcție ce se realizează în cadrul proiectelor;
Abilități de control a execuției lucrărilor conform proiectulor tehnice și a documentelor normative în vigoare.
Sarcini și responsabilități:

Asista la pregătirea profilurilor proiectului, inclusiv elaborarea bugetelor şi implementarea orarelor;
Asista la implementarea generală şi managementul programelor/proiectelor incluse în programul ADR Centru;
Monitorizarea alocărilor, cererilor pentru eliberarea fondurilor, angajamentelor de fonduri şi plăţi a conturilor restante cu privire la programele/proiectele individuale;
Asistență în evaluarea licitațiilor de lucrări în construcții;
Verificarea și întocmirea devizelor .
Coordonarea cu Directorul şi alţi membri ai personalului ADR Centru ca să fie îndeplinite cerinţele de asigurare a monitorizării şi evaluării;
Coordonarea vizitelor la faţa locului şi consultărilor cu părţile interesate anumite ale programului/proiectului;
Întocmirea şi prezentarea rapoartelor în ceea ce priveşte rezultatele obţinute cu privire la programele/proiectele din cadrul competenţei lui/ei;
Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/prin e-mail dosarul de concurs care va conţine:

CV - ul (în formă tipică, cuprinzînd experienţa relevant pentru postul respectiv);
Copia buletinului de identitate;
Copii ale documentelor care certifică nivelul educaţional titlul/diploma/certificate, pentru confirmarea educaţiei obţinute;
Copia cărţii de muncă ca dovadă documentară a experienţei de muncă anterioară.
Adresa:
Ialoveni
Data actualizării:
10 februarie 2014
Anunțul a expirat sau angajatul a fost găsit.
Atașează CV-ul CV de pe site
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Verificați corectitudinea numarului de telefon

E-mail incorect!

Adaugă o scrisoare de intenție

Verificați condițiile de prelucrare a datelor cu caracter personal

Creează un Smart CV,
pentru a monitoriza statusul CV-ului tău!
Primit
și
Văzut
Ai un CV pe site? Intră
Trimite CV-ul

Alegeți jobul

Adaugă o scrisoare de intenție
CV-ul a fost trimis cu succes! 🥳
Înregistrează-te acum, pentru a monitoriza statusul CV-ului tău!
Primit
și
Văzut