Manager Vânzări & Relații Clienți
PrimEva
25 iulie 2025
Chișinău, Сentru
De la 1 an
Full-time
Nu contează
În locația angajatorului
Companie: PrimEva – 20 de ani de experiență în textile naturale pentru casă și HoReCa
PrimEva este un brand cu tradiție, specializat în textile naturale, cu peste 20 de ani de activitate în Moldova. Realizăm draperii personalizate și fețe de masă pentru clienți individuali (B2C), dar și textile profesionale pentru segmentul HoReCa, lucrând atât cu textile medii, cât și din gama premium.
Suntem în căutarea unui Sales Manager cu experiență și mentalitate antreprenorială, care să coordoneze vânzările, echipa și să contribuie la extinderea brandului.
Responsabilități principale:
- Coordonarea și extinderea activității de vânzări B2C și B2B (HoReCa);
- Gestionarea consultantului de vânzări aflat în subordine;
- Consultarea clienților în showroom și la ieșiri (evenimente, întâlniri directe);
- Atragerea activă de clienți noi, în special din zona hotelieră, restaurante, cafenele, dar și clienți individuali;
- Administrarea și dezvoltarea bazei de date cu clienți activi și inactivi;
- Trimiterea de mesaje comerciale, oferte, campanii promoționale;
- Întocmirea ofertelor și calculul comenzilor;
- Colaborare directă cu fondatoarea brandului pentru stabilirea strategiilor comerciale;
- Raportare periodică privind rezultatele și propuneri de optimizare.
Cerințe:
- Experiență obligatorie în vânzări directe, preferabil în textile, home & deco, fashion sau HoReCa;
- Abilități dovedite de coordonare echipă (sau dorința de a construi una);
- Abilități excelente de comunicare, negociere și relaționare;
- Cunoașterea limbii române și ruse – esențială, engleza este un avantaj;
- Mentalitate antreprenorială, proactivă, orientată spre rezultate;
- Permis de conducere categoria B și mașină personală (obligatoriu);
- Disponibilitate pentru deplasări și interacțiune directă cu clienții.
Ce oferim:
- Salariu fix + acoperire combustibil + procent motivant din vânzări;
- Produse naturale, certificate, cu design apreciat și materiale selectate;
- Brand stabil, cu reputație și portofoliu vast în Moldova;
- Flexibilitate și autonomie în organizarea muncii;
- Posibilitate de dezvoltare profesională și extindere a echipei.
Dacă ai experiență în vânzări și crezi că vânzarea începe cu inițiativă – te așteptăm în echipă la PrimEva.

Cunoașterea limbilor:
Română Fluent
Rusă Fluent
Engleză Elementar
Adresa:
Chișinău, Сentru
str. Anestiade 8
str. Anestiade 8
Data actualizării:
25 iulie 2025
Telefon:
+373 79242426
Copiază
E-mail:
primevatextil@gmail.com
Copiază
Persoana de contact:
Oxana R
Oxana R
Instagram:
https://instagram.com/primeva_textil
https://instagram.com/primeva_textil
Aplicat!
Candidații înregistrați pe site primesc mai des răspunsuri de la angajatori și pot comunica direct cu ei prin CHAT.