Agent Call Centru (recuperarea creanțelor)

Agent Call Centru (recuperarea creanțelor)

Despre noi:
Compania PfB Collection creată de către profesioniști în domeniul recuperării datoriilor restante și este despre aplicarea celor mai bune practici de recuperare de-a lungul anilor.
Pentru compania PfB Collection, dezvoltarea este un proces continuu, în cadrul căruia, orice membru al echipei PfB are posibilitatea de a participa în crearea unui mediu de lucru cât mai confortabil și în satisfacerea necesităților clienților noștri. Suntem conștienți și ținem minte că confortul și veniturile noastre depind de ei.

Ce responsabilități vei avea

  • Contactarea telefonică a debitorilor.
  • Negocierea opțiunilor de achitare a datoriilor.
  • Adaptarea strategiei de achitare privind fiecare client în parte.
  • Păstrarea confidențialitătii lucrărilor efectuate și informațiilor gestionate.

Aș dori să puteți

  • Posedarea limbilor română şi rusă- obligatoriu.
  • Cunoașterea calculatorului (MS Office).
  • Abilitați de comunicare şi negociere, putere de convingere, stabilitate emoțională şi orientare spre rezultat.
  • Studii universitare (complete sau incomplete) - constituie un avantaj.

Noi oferim

  • Salariu atractiv și posibilitatea de a-ți influența veniturile.
  • Birou confortabil, modern, cu toate facilitățile.
  • Program de lucru convenabil.
  • Instruire si dezvoltare personală (cursuri de management, traininguri speciale de specialitate, workshop-uri de la speakeri interesanti).
  • Posibilitatea de creștere în companie (ne creștem liderii doar în cadrul companiei).
  • Evenimente corporate și sărbători pe cheltuiala companiei, „zile dulci”, etc.
  • Cadouri și stimulente valoroase din partea companiei pentru cei mai buni dintre cei mai buni.
  • Atmosferă caldă în echipă.

Aplică, echipă te așteaptă!

E-mail: hr@pfbc.md
Website: https://pfbc.md/ru
Telefon: 060500522

Другие вакансии этой компании

Recruiter

26 Апреля 2024
Отправить CV
Прикрепить CV Создать CV
Прикрепить CV

Укажите ваше Имя и Фамилию

Создайте лучшее CV в Молдове!

Заполните CV на Rabota.md
и в один клик отправляйте в любую компанию!

Это займет 10 минут

У вас уже есть CV на нашем сайте?
Войти на сайт


Создайте лучшее CV в Молдове!

Заполните CV на Rabota.md
и в один клик отправляйте в любую компанию!

Это займет 10 минут

У вас уже есть CV на нашем сайте?
Создать CV


Отправить CV

Укажите желаемую вакансию


Закрыть
Готово!
Твое резюме успешно отправлено 🥳
Закрыть