Suntem lideri i în efectuarea celor mai avansate investigaţii medicale de laborator din ţară.

Compania este în dezvoltare continuă și, din acest motiv, suntem în căutarea unui coleg în funcția de:

Director Centru Medical (Bălți sau Cahul)

Responsabilități:
- Monitorizarea şi analiza pieţei serviciilor medicale şi identificarea tendinţelor de dezvoltare ale Centrului Medical;
- Organizarea, conducerea și verificarea activității Centrului Medical;
- Stabilirea obiectivelor de dezvoltare și asigurarea îndeplinirii acestora;
- Asigurarea respectării normelor de etică profesională si deontologie medicală la nivelul Centrului;
- Stabilirea posibilelor căi de colaborare, negocierea condiţiilor, perfectarea şi semnarea contractelor de prestare a serviciilor medicale;
- Participarea la întocmirea bugetului Centrului Medical și monitorizarea îndeplinirii acestuia.
 

Cerinţe faţă de candidat:
- Studii superioare;
- Cunoașterea pieței serviciilor medicale și a cadrului legislativ;
- Experiență managerială de conducere a unei întreprinderi;
- Abilități analitice dezvoltate, de negociere, vînzare și promovare;
- Cunoștințe bune în domeniile finanțe și control;
- Excelente abilități de comunicare verbală și scrisă;
- Permis de conducere cat.B.
 
Beneficii:
- 50% reducere la toate serviciile companiei;
- Salariul avantajos;
- Posibilități de dezvoltare și creștere profesională;
- Lucrul într-o echipă de profesionişti;
- Mediu activ şi dinamic;
- Loc de munca confortabil;
- Grafic de munca: standard (luni-vineri).
 
Va rugam sa expediati CV-ul cu poza pe adresa electronica: resurse.umane@imunotehnomed.md 
forward

Alte anunturi publicate de aceasta companie

Joburi similare

Ataseaza CV-ul CV-ul meu de pe Rabota.md
Ataseaza CV-ul

Indicati Nume si Prenume



Creaza cel mai bun CV din Moldova!

Completeaza CV-ul pe Rabota.md
si trimite-l in orice companie cu un singur click!

Iti va lua 10 minute

Ai deja un CV pe site-ul nostru?
Intra pe site


Creaza cel mai bun CV din Moldova!

Completeaza CV-ul pe Rabota.md
si trimite-l in orice companie cu un singur click!

Iti va lua 10 minute

Ai deja un CV pe site-ul nostru?
Creaza CV


Trimite CV-ul

Alegeti jobul


Inchide

CV-ul a fost expediat!

Inchide